Bonsaiul pentru începători nu e o specie, ci o tehnică

Mulți oameni cred că bonsaiul e un fel aparte de copac, mic din naștere. În realitate, aproape orice specie lemnoasă poate deveni bonsai, de la pin și ienupăr la arțar, ficus ori măr. Cuvântul japonez înseamnă, aproximativ, plantă în tavă, iar arta constă în menținerea unui copac la dimensiuni mici, prin tăierea rădăcinilor și a ramurilor, într-un ghiveci plat, astfel încât să arate ca un copac bătrân, din natură, în miniatură. Un bonsai obișnuit are între 15 și 60 de centimetri, dar există și exemplare minuscule, de sub 10 centimetri, care încap în palmă, și altele de peste 1 metru, cărate de 2-4 oameni.

Arta s-a născut în China, cu peste 1.000 de ani în urmă, și a ajuns în Japonia, unde a fost rafinată de călugări și de aristocrați. Unele exemplare sunt îngrijite de generații. Un pin japonez de aproape 400 de ani, care a supraviețuit bombardamentului atomic de la Hiroshima, la doar câțiva kilometri de epicentru, a fost dăruit în 1976 Statelor Unite și se află astăzi într-o colecție publică de la Washington.

Interior sau exterior, prima întrebare

Cea mai frecventă greșeală a începătorilor ține de loc. Majoritatea bonsailor tradiționali, pinii, ienuperii, arțarii, ulmii, sunt copaci de exterior. Au nevoie de anotimpuri, de soare direct și, mai ales, de o iarnă rece, în care să intre în repaus. Ienuperii vânduți în supermarketuri drept „bonsai de interior” mor, de obicei, în câteva luni, ținuți în sufragerie.

Pentru apartament, speciile tropicale și subtropicale sunt potrivite: ficusul, cu tulpina groasă și rădăcini aeriene, cel mai iertător dintre toate, apoi portulacaria, cu frunze mici, suculente, ori schefflera. Ele nu au nevoie de repaus și suportă temperaturile obișnuite din casă. Ficusul se simte cel mai bine la 15-25 de grade, iar sub 10 grade începe să sufere.

Lumina, cât mai multă

Chiar și speciile de interior au nevoie de multă lumină. Locul ideal e chiar lângă o fereastră spre sud, est ori vest, nu în mijlocul camerei, unde lumina e de câteva ori mai slabă. Vara, multe specii de interior prind foarte bine pe balcon, la semiumbră.

Iarna, aerul uscat de la calorifere e problema principală. O tavă cu pietriș și apă sub ghiveci, fără ca ghiveciul să stea în apă, crește puțin umiditatea în jurul plantei.

Udarea, verificată zilnic

Ghivecele de bonsai sunt mici și plate, iar pământul se usucă mult mai repede decât la o plantă obișnuită, uneori în aceeași zi, vara. Regula nu e udarea la zile fixe, ci verificarea zilnică. Când stratul de sus, de aproximativ 1 centimetru, e uscat la atingere, bonsaiul se udă temeinic, până când apa iese prin găurile de scurgere, ori se scufundă ghiveciul într-un vas cu apă câteva minute.

Un bonsai uscat complet o singură dată poate muri. Vara, în zilele de peste 30 de grade, bonsaii de pe balcon au nevoie uneori de apă de 2 ori pe zi. La fel, pământul ținut permanent ud putrezește rădăcinile.

Substratul care se scurge repede

Bonsaii nu cresc în pământ de flori obișnuit, care se tasează și ține prea multă apă. Substratul tradițional e un amestec de granule: argilă japoneză arsă, piatră ponce și rocă vulcanică, care permit apei să se scurgă repede și rădăcinilor să respire. Se găsește gata amestecat în magazinele de specialitate.

Tăierea care dă forma

Forma bonsaiului se obține prin 2 tipuri de tăiere. Tăierea de întreținere, făcută pe tot parcursul sezonului de creștere, scurtează lăstarii noi după ce au format câteva perechi de frunze, ca ramurile să se ramifice și coroana să devină deasă. Tăierea de structură, a ramurilor mari, se face de obicei la sfârșitul iernii ori primăvara devreme.

Sârmuirea permite modelarea ramurilor. O sârmă de aluminiu ori de cupru, groasă cam cât o treime din ramură, se înfășoară în spirală, iar ramura se îndoaie ușor în poziția dorită. Sârma se scoate după câteva săptămâni ori luni, înainte să intre în scoarță și să lase cicatrici.

Schimbarea ghiveciului și tăierea rădăcinilor

La 2-3 ani pentru exemplarele tinere și la 3-5 ani pentru cele bătrâne, bonsaiul se scoate din ghiveci primăvara, la pornirea în vegetație. Rădăcinile se pieptănă cu un bețișor, iar aproximativ o treime din ele se taie. Substratul proaspăt se pune în același ghiveci ori într-unul puțin mai mare. Tăierea rădăcinilor stimulează apariția rădăcinilor fine și păstrează copacul mic.

Hrănirea și iarna bonsailor de exterior

În sezonul de creștere, din primăvară până toamna, bonsaii se hrănesc la 2 săptămâni cu un îngrășământ diluat ori cu granule cu eliberare lentă. Iarna, speciile de exterior nu se hrănesc deloc.

Bonsaii de exterior au nevoie de frig, dar rădăcinile din ghiveciul mic sunt mai expuse decât cele din pământ. Sub minus 5 grade, ghiveciul se protejează: îngropat în pământ, în grădină, ori mutat într-un garaj neîncălzit, cu lumină, ori pe un balcon închis, rece.

Primul bonsai

Un ficus din florărie e cel mai bun prim bonsai de interior. Pentru exterior, speciile locale, rezistente la clima de la noi, carpenul, arțarul de câmp, ulmul ori tisa, sunt mult mai ușor de ținut decât speciile exotice. Mulți pasionați pornesc de la un puiet ieftin din pepinieră ori de la un copăcel scos, cu acordul proprietarului, dintr-o grădină. Iar rezultatul se măsoară în ani, nu în săptămâni, ceea ce face din bonsai mai mult o lecție de răbdare decât un hobby obișnuit.